MISIUNEA DE FOLLOW-UP PRIVIND IMPLEMENTAREA CERINȚELOR ȘI RECOMANDĂRILOR DE CĂTRE ENTITĂȚILE PUBLICE DIN RAIONUL BRICENI

Proiectul raportului misiunii de follow-up privind implementarea exercițiului bugetar și gestionării patrimoniului public în cadrul entităților publice locale și a antreprenorilor din raionul Briceni.

Verificările efectuate de misiunea actuală au stabilit că, oficialii responsabili au întreprins un șir de măsuri privind eliminarea deficiențelor identificate atât în perioada stabilită prin hotărârea precedentă, cât și pe parcursul prezentei misiuni, ce a contribuit la remedierea acestora în valoare totală de circa 26 milioane lei. 

Totodată, măsurile întreprinse de către entitățile vizate în urma executării recomandărilor auditului precedent au contribuit la: extinderea bazei de venituri bugetare (ceea ce a adus venituri suplimentare în anii 2016-2018 de circa un milion lei); implementarea unor proceduri de control în domeniul retribuirii munci; îmbunătățirea cadrului normativ intern ce ține de administrarea întreprinderilor municipale fondate.