Tendințe bancare și progrese economice: Forum economic la Chișinău

În data de 15 noiembrie, Fondul european pentru Europa de Sud-Est (EFSE) organizează, cu sprijinul EU4Business, un forum economic la Chișinău, capitala Republicii Moldova.

Acesta va fi structurat în trei paneluri, care vor fi deschise de un discurs principal urmat de o dezbatere:

  • PANELUL 1: Progrese și tendințe în sectorul bancar: prudență versus apetit pentru credit;
  • PANELUL 2: Acordarea de împrumuturi în moneda locală: oportunități în mediul macroeconomic actual;
  • PANELUL 3: Așteptări economice versus potențialul sectorului bancar: finanțarea afacerilor.

Forumul se va încheia cu networking și cocteiluri.

Fondul european pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a fost creat de Banca pentru Dezvoltare KfW (KfW) cu sprijin financiar din partea Ministerului Federal German al Cooperării și Dezvoltării Economice (BMZ) și din partea Comisiei Europene în cadrul inițiativei EU4Business.

EFSE vizează sprijinirea sectoarelor financiare locale în consolidarea capacității acestora de a asigura finanțare adecvată și durabilă. Fondurile oferite de EFSE cu titlu de finanțare, în principal, pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici (MIM) – dar și pentru gospodării particulare sub formă de împrumuturi pentru renovarea locuințelor – sunt direcționate către acești beneficiari de împrumuturi prin instituții de credit partenere locale.